Sunt o persoana egoista. Este o observatie sau un fapt, fiecare o ia cum vrea. Spun sau simt lucruri pentru ca stiu ca ar "trebui" sa le simt. Parca fac si spun totul din inertie. Cate din lucrurile pe care le faceti, le faceti pentru ca simtiti? Pai eu cred ca le pot numara pe degete pe cele care le-am facut sincer. Nu ma ascund dupa deget, imi recunosc egoismul. Dau dovada de el in fiecare zi si totusi parca tot din inertie neg acest fapt cand mi se atrage "atentia". Cel mai des raspuns este "asa sunt eu".
Suntem "construiti" sa facem fata mai usor sau mai greu la tot ce ne afecteaza la orice nivel..dar nimic nu ne pregateste sa facem fata schimbarilor ce apar la nivelul constiintei. Ma roade in fiecare zi. Imi spune in fiecare zi "minti...". Atunci intervine o auto analiza. De ce fac ce fac, de ce nu fac altfel, cum ar trebui sa fac....Ce sa spun cand lucrurile nu mai merg bine? Mai bine, adica cum as vrea eu, pentru ca in aparenta totul e cum ar trebui sa fie, am tot ce este necesar. Ce fac cand ma pierd. cand nu ma mai recunosc, cand realitatea mea incearca sa iasa la suprafata?
Toti avem aceeasi problema. Toti ne pierdem. Cati recunoasteti lucrul acesta? Cati recunoasteti ca ati vrea ca lucrurile sa stea altfel? Cati aveti curajul sa spuneti ca vreti altceva? Cati stiti ce vreti?
Stiti care e cea mai comuna "solutie"? Daca e sa faceti un sondaj printre cei "nemultumiti", aproape toti vor raspunde astfel: "as vrea sa plec..macar un timp". Iar replica voastra va fi: "daca fugi nu rezolvi nimic..trebuie sa faci fatza". Hmmmm....Aici gresim cu totii...nimeni nu fuge. Atunci cand vrem sa gasim adevarata noastra problema aplicam auto analiza si in acest caz, este o nevoie disperata de obiectivitate, obiectivitate pe care nu o vom avea acolo unde cunoastem tot ce se afla in jurul nostru, unde stim cum gandesc cei din jur, unde toti din jur ne interpreteaza prin prisma anilor in care ne-au observat.
Si schimbarile astea a nu se interpreta ca fiind depresie (desi se spune ca e o "boala" comuna). Oameni buni, nu este depresie, este o schimbare. Si sincer ma sperie, dar ma sperie si mai tare gandul cum ar fi fost daca nu ar fi intervenit schimbarile astea. Acum, pentru prima oara dupa mult timp, chiar daca nu stiu ce, stiu ca trebuie sa caut sau sa fac ceva. Pentru prima oara am constientizat propria mea existenta. Nu e ceva rau chiar daca simt ca m-am pierdut..cred ca e cel mai bun lucru ce mi s-a intamplat.
